Exista oameni care trec prin vietile noastre fara sa lase in urma lor nimic, nici macar o dara subtire. Sunt oameni care doar cer, fara sa ofere nimic in schimb. Ei stiu tot, ei sunt rara avis si totul li se cuvine. Din acest motiv, nu pretuiesc daruirea de niciun fel, afectiunea, sprijinul sau sustinerea – pentru ca se considera un fel de soare ce ne tine in viata. Doar ca, din pacate, ei nu dau lumina asa cum isi imagineaza pentru ca, in realitate, sunt niste umbre. Aduc doar tristete, frig, lacrimi. Aceste umbre pleaca si nu mai revin niciodata.
Apoi, mai exista un alt doilea tip, cel al oamenilor care se cred centrul lumii, pleaca strivind suflete, dar realizeaza ce au facut, isi pun cenusa in cap si revin. Si sunt acceptati pentru ca nu le e inima seaca. Un coltisor vibreaza la bunatate, la caldura umana. Sunt un fel de semiumbre, care se ratacesc printre lumini arzatoare si umbre racoroase.
Dar cei mai importanti sunt Oamenii. Acei oameni care raspund la caldura cu cald, la sprijin sau sustinere cu multumesc. Oameni care te imbratiseaza inapoi atunci cand tu ii imbratisezi. Oameni care zambesc la zambet si lacrimeaza la durere. Oameni care stiu cand ai nevoie de un umar sa iti odihnesti capul. Oameni care nu te lovesc cand esti la pamant, ci te ridica. Acestia sunt in realitate oamenii-soare: oamenii care raman. Iar noi ii tinem langa noi si ii pretuim.
Acestia sunt oamenii care merita sa fie numiti Oameni.
Aleg sa am in viata mea oameni-soare si nu umbre. Am acceptat de-a lungul vietii chiar si semiumbrele si inca o mai fac, dar astazi aleg sa ma feresc de umbre.
sursa foto: amiageekblog.wordpress.com
