Una dintre femeile pe care le admir foarte mult este si artista mexicana Frida Kahlo.
In cei 47 de ani de existenta a stiut si, atunci cand nu a stiut, a invatat sa-si accepte durerile fizice sau sufletesti.
Si-a lasat gandul sa zboare si nu doar atat, fara sa ii pese de lume, si-a trait prin fiecare por al ei, viata. Plina de forta, atitudine, determinata si hotarata a iubit, a suferit si a iubit din nou. L-a lasat pe Diego in sufletul ei, desi stia ca acest lucru nu ii face bine.
Nu putea sa traiasca fara el.
“Au fost doua mari accidente in viata mea. Unul a fost tramvaiul, iar celalalt a fost Diego. Diego a fost, de departe, cel mai rau accident.”
O destainuire dulce-amara dar, cu toate acestea, a trait intens si cu multa pasiune. Insa, cea mai mare durere a ei a fost aceea ca nu a putut sa fie mama niciodata, iar acest lucru l-a aratat in aproape toate picturile ei suprarealiste.
Isi striga durerea si neputinta in fiecare tablou. Dar asta o linistea si o facea fericita, deopotriva. “Eu nu sunt bolnava. Eu sunt sfaramata. Dar sunt fericita ca sunt in viata, atat timp cat pot picta.”
Cand l-a urmat pe Diego la New York, a simtit in permanenta ca nu este intreaga, ca o bucatita din ea era in alta parte. Ii lipsea coltul ei de rai, casa in care se nascuse, in care incepuse sa picteze, locul de intalnire a intelectualitatii acelei epoci, locul in care a trait ascuns o scurta perioada de timp revolutionaul marxist Trotsky.
Aici, in La Casa Azul a vazut lumina soarelui si tot aici a inchis ochii pentru eternitate.
Am ales 10 fotografii, acele fotografii in care o vad pe Frida Kahlo asa cum mi-o imaginez eu.
sursa foto: pinterest.com; tumblr.com; tampabay.com;
