Nu mai voia sa ii duca dorul. Obosise de atata asteptat, obosise sa ii caute privirea chiar si acolo unde stia ca ar fi fost imposibil sa existe. Il dorea cu toate fiinta ei, dar isi propuse sa lase totul in urma, sa nu-i mai planga absenta, indiferenta, raceala.
Ii spusese de cateva ori ca ea era tot ce si-ar fi dorit de la viata, insa intre ce ii spusese si faptele lui era o mare diferenta. Avea senzatia ca traia intr-o bipolaritate constanta, intre iubire si indiferenta, intre nesat si nepasare, intre speranta si deznadejde.
Obosise.
Prea multe lacrimi, prea multe nostalgii, prea multe rani, prea multe cicatrici.
Anii au trecut, multi, prea multi parca si ea simtea la fel. Nu mai voia sa para infantila, prinsa intr-o capcana a trecutului, nu mai voia sa il foloseasca drept sablon pentru celelalte iubiri.
Se uita la propria imagine din oglinda si zambi:
„Care iubiri?!”, isi spuse. Niste substitute ce nu faceau decat sa ii adanceasca dorul, sa-i faca inima mai goala, ochii mai tristi, dezamagirea mai mare.
„Nu vreau sa iti rascolesc sufletul…”, ii spuse ultima data.
„Ce irosire de cuvinte! Sufletul mi-e rascolit de cand ai plecat, l-am carpit, l-am bandajat, dar ce folos? Sangereaza si astazi. Si au trecut atatia ani!
Asa ne-a fost scris: sa ne intalnim, sa ne luminam unul altuia inimile si sa ni se desprinda mainile. Si, oadata cu despriderea aceasta, sa urmeze o furtuna din care nu am reusit niciodata sa ies sau sa ma adapostesc.
Dar astazi iti spun ca mi-am asezat toate sentimentele intr-o cutie. E una speciala, sa stii. E cutia fericirii noastre. Da, asa am s-o numesc: Cutia Fericirii. E frumoasa asa cum e si povestea noastra. Mi-am pus acolo ganduri, amintirea ochilor tai, pe noi doi tinandu-ne de mana sau sarutandu-ne, caldura pasiunii noastre nebune si obsesivul „cum ar fi fost daca…” sau „cum ar fi daca…” si apoi le-am incuiat, iar cheia am aruncat-o acolo unde ti-am spus prima data ca te iubesc. Am lasat afara doar umbra pasilor tai care se indepartau de mine, ca o reasigurare a faptului ca tot ce fac acum e bine, ca nu gresesc absolut deloc, ca ma eliberez de toate.
Hm, ce stupid! Fac asta, dar in realitate inca mai sper ca o sa alergi la mine si o sa imi spui sa nu incui nimic.
Intoarce-te la mine doar daca imi aduci cheia ca desface Cutia Fericirii si atunci voi sti. Voi sti ca nu a fost totul in zadar, ca amandoi am simtit la fel mereu si ca la sfarsit vom pasi impreuna pe aceeasi alee si ca mainile nu ni se vor mai desprinde niciodata.”
sursa foto: pinterest.com
