Pentru ca in ultima postare am avut o exprimare destul de vaga, lasand astfel loc interpretarilor de tot felul, simt nevoia sa revin cu niste explicatii.
Este perfect adevarat, nimic nu e mai important decat sanatatea, dar nu sunt de acord cu faptul ca atat timp cat esti sanatos nimic nu poate sa te intristeze.
De sanatate nu ne plangem pana nu o pierdem, iar, pana atunci, ne plangem de restul. Ca sunt suparari inerente intre parinti si copii, intre iubiti, soti, prieteni, o nerealizare, un cuvant spus gresit sau, din contra, unul nespus, sau o dezamagire si multe, multe altele ne strica linistea sufleteasca, ne intuneca orizontul si ne fac sa plangem, sa injuram, sa scriem pe bloguri, de exemplu. 🙂 Fiecare reactioneaza la stimulii externi negativi cum stie si, mai ales, cum simte.
Eu sunt asa cum sunt, unica in felul meu, asa cum, de fapt, e fiecare. Nu stiu daca e o calitate sau un defect, dar sunt foarte expresiva. Se vede de la un kilometru distanta daca sunt vesela sau trista. Nu pot fi altfel. Nu pot sa maschez tristetea, suferinta sau durerea. Nu imi vine sa zambesc doar pentru a face cuiva pe plac. Asta s-a intamplat si cu postarea anterioara. Am avut o dezamagire care mi-a provocat furie si frustrare. 
Blogul acesta este despre activitatile mele curente, despre pasiunile, visele mele, despre cum vad eu lumea…deci este despre mine, in cea mai mare parte. In postarea precedenta, am scris despre mine la modul cel mai sincer si expresiv, exprimandu-mi starile sufletesti prin intermediul figurilor de stil. Asadar, am accentuat unele stari prin exagerare, am folosit metafore, hiperbole, analogii. Acest lucru da o tenta artistica, indraznesc eu sa spun, pentru ca nu stiu sa scriu altfel.
Nu fac analiza textului, nu vreau sa spun mai multe, dar cu siguranta din ultimele zile am inteles ca e timpul sa las lucrurile sa mai treaca pe langa mine.
