Nici mai mult, nici mai putin. Nu vreau sa par a fi ceea ce nu o sa fiu vreodata, dintr-un motiv foarte simplu: nu pot. Adevarat, nici nu am incercat, dar mi se pare asa o bataie de cap sa fii nevoit sa te prefaci, din moment ce e atat de simplu sa fii tu insuti. La mine nu exista cale de mijloc, decat foarte rar si fortata de imprejurari sau, poate, ca o ultima solutie. 
Pe mine ma iubesti sau ma urasti, nu-ti pot fi indiferenta pentru ca felul meu de a fi este asa. La randul meu, te iubesc sau te urasc, dar si ura asta e doar o exprimare generica pentru ca nu sunt capabila sa am stari sufletesti care sa imi provoace ura fata de cineva. Nu cunosc astfel de sentimente. Cred ca mai corect ar fi sa spun ca te iubesc sau imi esti indiferent. Iar cand imi esti indiferent, pur si simplu, nu existi, adica nu iti vorbesc, nu iti zambesc, nu te vad, nu iti raspund la mesaje. De obicei ce imi face rau sau imi creeaza o stare de discomfort il elimin complet din viata mea. Asadar, nu te intreba vreodata daca-mi esti indiferent/a atat timp cat iti vorbesc. Toata viata am avut de pierdut din cauza franchetii si a expresivitatii. Sunt directa. Daca ma intrebi ceva, iti raspund, fara ezitari sau menajamente. Nu pot sa ascund sau sa mimez sentimente. Niciodata nu o sa iti zambesc, daca m-ai suparat sau daca m-ai enervat. Nu, nu sunt asa. Reactionez imediat, daca sunt trista se vede pe chipul meu, la fel si daca sunt fericita.
Daca iti spun ca mi-e dor de tine sau ca te iubesc, fii sigur ca asa este.
Sunt asa cum sunt.
