Marti, in zorii zilei, am avut o experienta dureroasa, dar si usor penibila, demna de povestit la “Penibilizatorul” baietilor de la Guerrilla. Ma tot chinuie de vreo cateva zile o viroza. Nu stiu altii cum sunt, dar eu, pe langa tuse si alte cele, mai si ametesc. Ca, de, sunt mai nevricoasa, asa. 🙂
Asadar, ma trezesc cu noaptea-ncap, asa cum o fac in fiecare zi (prietenii stiu!!), si dupa ce imi scot telefonul de la incarcat, ma rasucesc pe partea cealalta a patului si ma ridic sa merg la baie. Telefonul ma insoteste peste tot. A ajuns sa fie o extensie a mainii. Daca ma duc prin redactie si nu il am la mine, tresar si imediat derulez cu ochii mintii drumul meu, sa imi aduc aminte pe unde as fi putut sa-l las. Deci, cu telefonul in mana, plec la baie, doar ca, dupa primul pas, imi dau seama ca mi se cam intuneca vederea. Ignor starea cu pricina si imi continui drumul, de altfel scurt, dar simt ca ceva nu este in regula si cu mana dreapta ma sprijin de peretele din fata usii de la baie, care era inchisa. Nu folosesc si mana stanga, caci era ocupata cu … telefonul. Mi se intuneca vederea si strang ochii, asteptand sa imi treaca starea. Si…agonie.
Ma trezesc pe jos, tipand de durere de nas, insa cu telefonul in mana, la fel de bine strans ca si inainte de a mi se “stinge lumina” si intr-o stare excelenta, ceea ce nu pot sa mai spun despre mine si nasul meu.
Stiu ca as fi avut sincopa cu pricina si daca nu tineam telefonul in mana, insa e ilar cum mi-am protejat telefonul in loc sa ma protejez pe mine. Cum arat acum? Ca tarata cu fata de asfalt: julita pe nas si umflata la ochi. Dar ce telefon intact am! 😉
P.S. Cei care ma vad se impart in doua categorii:
1. cei care nu ma intreaba nimic, dar isi spun in sinea lor “moooama, ce si-a luat-o asta-n freza!”
2. cei care intreaba, dar tot isi spun in sinea lor “ihi, las’ ca stiu io ca ti-ai luat-o in freza!” (wink, wink)
Cum am salvat telefonul in loc sa ma salvez pe mine
