Din cand in cand, simt nevoia sa evadez, sa mai rup din ritmul asta, care ma afunda, cu fiecare zi ce trece, intr-o agitatie inutila, intr-un haos in care parca inot fara sens si care imi stirbeste din veselie. Incerc, asa cum pot, sa imi reconstruiesc zambetul.
E foarte important pentru mine, caci nu zambesc, daca sufletul nu-mi zambeste. Sunt efervescenta, optimista si aproape mereu cu zambetul pe buze. Asa sunt eu construita. Am momente de tacere adanca, de tristeti mari, dar chiar si in aceste momente fac tot ce pot sa ies din starea asta, cum stiu eu mai bine, tot ca, intr-un final, sa zambesc larg cu tot chipul, dar, mai ales, cu toata inima.
Ca scriu un vers, miros o floare sau ca privesc albastrul cerului, imi iau zambetul sufletului din lucruri marunte. Unii le-ar numi tampenii, prin abstractul lor, dar asa cum pe tine te face sa zambesti un meci de fotbal, un album nou al trupei favorite sau un gadget de ultima generatie, prin urmare, lucruri concrete, mie mi-e suficient un ciripit de pasarele sau o adiere calda si suava de vant intr-o seara de vara.
Nu, nu sunt o romantica incurabila, sunt o femeie crescuta cu talpile goale in iarba, pe malul raului, care prin joaca in natura si-a educat sufletul sa se bucure de … nimicuri. Zambesc astazi, cand imi amintesc cum imi pacaleam bunica sa ma lase sa merg la cules de ciuperci dupa ploaie, cand de fapt ma scaldam in rau cu ceilalti copii, alergam libelulele cu aripioarele lor stravezii, culegeam flori de camp sa-mi impletesc niste coronite superbe sau cum ma refugiam intr-un locsor retras, plin cu scoici si cu nisip, sa scriu versuri sau, mai tarziu, sa imi vars amarul suferintei provocate de prima iubire, intr-un jurnal.
Si acum, ca si atunci, tot ce fac este sa imi gasesc acele butoane declansatoare de zambete, fara lacrimi, fara dureri, fara amagiri, fata tradari, si lista e lunga. Caut o raza de speranta in orice nor care imi umbreste inima.
In noianul asta de probleme de tot felul, imi caut cate un colt de rai, in care sufletul se antreneaza pentru zambete sincere. Ziele astea, am alungat norul si am lasat soarele sa intre, am ascultat linistea, mi-am clatit ochii cu verdele muntilor.
Astazi, zambesc iar. 🙂
