Pe masura ce trece timpul ne indepartam tot mai mult de noi, de sufletul nostru, de cei pe care ni-i dorim aproape, de lucrurile crestine, de absolut tot ce ne da linistea si zambetul interior. In tumultul indeletnicirilor zilnice, uitam sa ne oprim un minut sa spunem “te iubesc!” bunicilor, parintilor, copiilor, iubitilor, celor de langa noi. Pur si simplu, uitam. La fel mi se intampla si mie.
Incrancenarea, problemele, serviciul, agitatia m-au facut sa uit. Astazi, insa, am fost luata prin surprindere. Atat de tare, incat m-a bufnit plansul si nu am mai putut avea o alta reactie.
De dimineata, m-a sunat mamaita mea sa imi spuna “la multi ani!” si apoi, fara sa ma astept, mi-a spus “te iubesc, copilul meu frumos!”. E singurul lucru pe care mi-l mai amintesc din toata conversatia. Nu stiu ce a mai spus dupa. Nu stiu ce am mai spus dupa. Am inceput sa plang, femeie in toata firea, ca un copil. As fi vrut ca in acel moment sa fiu langa ea si sa ma cuibaresc in bratele ei calde si blande. Sa uit de toate si de tot. Stiam ca ma iubeste, am simtit-o intreaga mea viata, dar niciodata nu am auzit-o spunandu-mi.
E mare lucru!
Astazi, desi lacrimile mi-au scaldat obrajii, inima mea a zambit, asa cum rar a mai facut-o.
Poate acum ca urmeaza saptamana mare, saptamana in care trebuie sa fim mai buni cu ceilalti, sa iertam mai usor, sa asteptam Lumina Sfanta a Invierii cu inima curata, e momentul sa ne oprim si sa spunem celor de langa noi cat de importanti sunt. E saptamana in care ar trebui ca noi toti sa ne schimbam in bine si sa ne reamintim mereu ca a fi OM e mare lucru. Asadar, spuneti celor de langa voi mai des “te iubesc!” si fiti mai buni!
