Cineva mi-a spus de curand ca dau prea multa dragoste celor din jur, fara sa ma gandesc la mine mai intai, ca trebuie sa invat sa ma iubesc, putin cate putin. De atunci, ma tot gandesc la acest lucru. Au trecut deja cateva zile si eu tot nu stiu cum trebuie sa fac asta. Sau poate ca ar trebui sa treaca mai mult timp, sa pot intelege si sa gasesc, intr-o oarecare masura, o solutie. Un lucru este cert, acel discurs motivational, de altfel, m-a facut sa incep sa repar, una cate una, greselile trecutului. O iau pe rand, corectez, atat cat pot si, evident, imi fac viata mai frumoasa. Deja, unele actiuni imi fac bine si multi cunoscuti imi spun ca sunt mai senina, ca incep sa redevin femeia vesela si plina de viata. Ma pensionasem, fara sa fie cazul.
Cu siguranta, nu voi inceta sa ii iubesc pe acei oameni de suflet, oameni care mi-au fost alaturi in cele mai dificile momente ale vietii, care m-au sustinut. Sunt putini, dar ii iubesc si ii pretuiesc. Asadar, tot nu stiu cum sa ma iubesc mai mult. Reparand greseli imi aduc momente de fericire, dar asta inseamna ca ma iubesc mai mult? Fac lucruri in cunostinta de cauza sau haotic? Nu vreau sa-mi fac o psihanaliza, fie ea si profana. Nu ma intreb cine sunt, ce vreau de la viata, unde vreau sa ma indrept. Stiu raspunsurile la aceste intrebari. Un singur lucru nu stiu: fac bine ceea ce fac?
Cu siguranta, viata imi va raspunde.
Cand punctul nu inseamna sfarsit
