L-am intalnit prin 1988 in tabara la Albac. In cele doua saptamani petrecute cu noi am avut ocazia sa-l cunosc un pic pe poetul si omul Adrian Paunescu. Din perspectiva copilului de atunci, era un om simplu, un pic rezervat, cu o statura impunatoare. Ne-a insotit in calatoriile noastre la Pestera Ursilor si Pestera Scarisoarei. Nu statea in tabara noastra. Era doar “vecin” cu noi. Insotit de fiul sau, venea aproape zilnic sa joace tenis la noi. In ultima noastra seara, la focul de tabara, am cantat si ne-a cantat.
Am plecat atunci cu un singur gand: si oamenii mari sunt tot oameni.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
