Ca femeile din Romania au fost dintotdeauna femei pline de curaj si adevarate pioniere in domeniile in care au activat nu mai este demult o noutate, dar ca una dintre ele, si nu este singura, este nascuta si formata in Tecuci este o mare mandrie pentru mine.
Astazi, incerc sa va schitez portretul Elenei Caragiani, prima femeie pilot din Romania, inca o femeie dintr-un lung sir, care s-a luptat cu preconceptiile si cu discriminarile.
Nascuta la 13 mai 1887, la Tecuci, intr-o familie de aromani, a fost fiica medicului Alexandru Caragiani si a Zeniei Radovici. Atat tatal ei, cat si unchiul din partea tatalui sunt oameni remarcabili, astfel, unchiul ei este Ioanne Caragiani, academician, membru al “Junimii“ si profesor universitar de limba greaca.
Urmeaza scoala primara si liceul din oras, citeste pe nerasuflate carti si reviste despre expeditii indraznete, descoperiri geografice si zboruri cu aerostatul. Viseaza si, mai ales, crede cu inversunare in visul ei, acela ca intr-o zi va pilota un avion, exact ca Traian Vuia.
Avea 19 ani si era convinsa ca ea va fi prima femeie pilot din tara: “Vuia are meritul de a fi primul constructor si aviator roman…Vom vedea cine va fi prima aviatoare din tara noastra.”, avea sa ii spuna mamei sale.
Urmeaza facultatea de Drept si devine prima femeie licentiata in Stiinte Juridice din tara. Ii placeau provocarile, calarea extrem de bine, mai mult decat atat, ii placea sa sara peste cele mai inalte si grele obstacole starnind valuri de admiratie.
Cu toate acestea visa doar sa zboare. Si o face pentru prima data in anul 1912 alaturi de antrenorul ei de echitatie, capitanul Mircea Zorileanu. Este fascinata de dansul printre nori al aparatului de zbor, un motiv in plus sa se inscrie la scoala de pilotaj “Liga Aeriana” a lui George Valentin Bibescu. Desi prezenta ei ii indigna pe colegii barbati, nu-i pasa. Avea un vis si trebuia sa si-l indeplineasca. Doar ca la absolvire i s-a refuzat eliberarea brevetului, iar numeroasele ei cereri si rugaminti catre Ministerele Invatamantului si Apararii Nationale ii sunt respinse de Spiru Haret si generalul Crainiceanu, pe motiv ca o femeie nu poate avea reflexele unui barbat. Vazand ca este nedreptatita si discrimata, se hotaraste sa plece in Franta, unde se inscrie la Scoala Civila de Aviatie din Mourmelon le Grand, obtinand cateva luni mai tarziu brevetul international de pilotaj.
La 27 de ani, Elena devine prima femeie pilot din Romania si una din cele 24 din lume care existau la acea vreme.
Se intoarce in tara cu speranta ca se poate angaja in cadrul aviatiei civile, insa nici macar recomandarile din Franta nu o ajuta sa obtina un post, lovindu-se, din nou, de mentalitati retrograde.
Pusa intr-o situatie ingrata, Elena Caragiani se intoarce in Franta, unde serveste pentru un timp aviatia civila franceza. Inainte de izbucnirea primului razboi mondial, paraseste Europa pentru 2 ani, intre 1914 si 1916, angajandu-se ca reporter pentru un cotidian francez de mare tiraj. In aceasta perioada scrie celebrele reportaje din avion, acoperind zone precum Marea Caraibilor, Mexic si America Latina. Presa internationala avea sa o numeasca “amazoana vazduhului”.
Doar ca, in vara anului 1916 Romania intra in razboi, iar Elena nu poate sta departe departe de ai ei. Se intoarce in tara si isi pune serviciile si experienta de pilot in slujba partiei, doar ca este din nou refuzata.
Vine apoi cu o idee revolutionara pentru vremurile traite, propunand sa transporte materiale sanitare, medicamente si sa evacueze ranitii din linia intai a frontului. A fost refuzata pe motiv ca nu exista decat 26 de avioane disponibile. Aceasta dorinta a ei de a infiinta aviatia sanitara se implineste abia dupa 25 de ani.
In aceasta situatie isi gaseste o noua vocatie, cea de infirmiera. Impreuna cu buna ei prietena, actrita Maria Ventura, isi dedica toate eforturile in vederea salvarii ranitilor, mergand cu ambulantele Crucii Rosii pe front.
In toamna anului 1916 se retrage in casa parinteasca de la Tecuci, unde impreuna cu sora ei organizeaza un punct de prim ajutor medical. In timpul luptei de la Marasesti acesta devine un adevarat spital de campanie.
Dupa razboi, statul roman ii recunoaste totusi meritele oferindu-i cateva medalii. Paraseste Romania si se stabileste la Paris. Pleaca, din nou, ca reporter corespondent in Mexic, trimisa de un ziar parizian.
Intre 1917 si 1929 profeseaza jurnalismul in SUA, Africa si Asia.
Bolnava de tuberculoza, moare in 1929 la Bucuresti si este inmormantata la cimitul Bellu.
In orasul in care s-a nascut, Tecuci, un liceu ii poarta astazi numele, Liceul Tehnic “Elena Caragiani”.
Elena Caragiani ramane pentru posteritate femeia curajoasa si dedicata idealurilor ei, nelasand pe nimeni si nimic sa ii stea in cale. In ciuda obstacolelor pe care a trebuit sa le infrunte, nu s-a abatut de la drumul pe care a dorit sa-l parcurga.
sursa info si foto: Femei celebre din Romania. Mica Enciclopedie 2 – Arina Avram si http://www.wikiwand.com/