Astazi, am implinit 40 de ani. O jumatate de viata sau poate chiar una intreaga. Mi-e teama de cifra asta, desi e numai un numar, aceasta varsta cuprinde o gramada de lucruri, o gramada de ganduri, o gramada de stari sufletesti. 
Astazi, la 40 de ani pot sa spun ca am trait aproape de toate, am trecut aproape prin toate stadiile si starile, am simtit si iubire, si pasiune, si durere, si fericire, si nefericire, si impliniri… Oh, Doamne, ce lunga e lista!
Astazi, la 40 de ani, nu regret nimic din ce-am trait si daca ar fi sa iau lucrurile de la capat sunt sigura ca as proceda la fel, pentru ca altfel nu as fi eu. Cu siguranta as vrea sa intalnesc aceeasi oameni, pe unii i-as fi tinut mai mult langa mine sau poate chiar o viata. Ba, mai mult decat atat, as vrea sa retraiesc o multime de momente. Mi-e dor, mi-e atat de dor, de prieteniile din copilarie, acelea simple, de preocuparile de atunci, de Ratele si Vanatorii, de improvizatiile din gimnastica, de jocurile de fotbal sau de handbal, de catarat in copaci, de genunchi juliti, de sanius, de bulgareala, de ingerii de pe zapada.
Mi-e dor de ironia fina a tataitului meu, de mainile catifelate ale mamaitei, de painea prajita de ei pe plita sobei, de turtele albe, subtiri-subtiri, si insiropate, presarate cu nuca din belsug, facute de Craciun, de sunca rumenita in jar, de mirosul de cozonac de Sarbatori, de vremurile cand ne strangeam toti in jurul mesei: parinti, copii, bunici, unchi, verisori, toti…
Mi-e dor de primii fluturi in stomac, de prieteniile acelea dezinteresate, ce imi permiteau sa imi destainui cele mai initime simtaminte sau care-mi ofereau umarul sa plang, mi-e dor de gasca din liceu, mi-e dor de ceea ce m-au facut sa simt unii oameni care au trecut prin viata mea, mi-e dor sa fiu privita intr-un anume fel, mi-e dor de atatea si atatea lucruri.
E frumos sa ai amintiri care sa iti incalzeasca sufletul atunci cand inchizi ochii si sa te gandesti ca nu ai trait in zadar. Toate acestea fac parte din mine, din cine sunt eu astazi, cu toate calitatile si, mai ales, cu toate defectele mele. Toate acestea m-au facut Om Mare, zic eu. Mai trebuie sa cresc, caci eu inca mai cred ca nu am spus tot ce am de spus, ca pentru mine abia acum incepe viata adevarata. Am, acum, tot ce imi trebuie, experienta, intelepciune, istetime si, mai ales, un Soare, in jurul caruia gravitez, dupa lumina caruia ma ghidez: copilul meu. Nu am trait chiar degeaba, nu simt ca m-am irosit, chiar daca stiu ca as fi putut face mai multe, dar din motive obiective, n-am reusit.
Astazi, am 40 de ani si, desi mi-e dor, nu doare. 🙂
