Astazi, inaintea ultimului weekend calendaristic al iernii, simt ca imi vine sa imi iau campii, la propriu. Am, asa, un soi de zambet tamp lipit pe fata, fara vreun motiv anume. Mi-e drag soarele, care-mi mangaie fata, mi-e draga lumea, si, as pleca, as tot pleca in lume, de nebuna, poate, undeva unde nu se aude decat ciripit de pasarele, pe o pajiste sau intr-o poienita plina cu flori.
Imi lipsesc multe, dar ce mai conteaza?! Vine primavaraaaa!!! Ador anotimpul asta. Dar, oare exista cineva care poate spune altceva?
Abia astept sa simt pamantul cu talpile goale, sa ma plimb pe aleile parcurilor in mirosul crud de iarba proaspata, sa ma incarc cu veselia copacilor infloriti, sa ninga cu petalele florilor purtate de vantul inmiresmat, sa vad copiii alergand incolo si incoace cu obrajorii lor rozalii si rasetele asurzitoare, sa-mi umplu camera cu flori, sa zambesc de o mie de ori mai mult, sa traiesc altfel, poate mai bine, mai frumos, de data asta.
Primavara uit de toate, iert pe toti mai usor, ma supar mai putin si imi vine sa urc pe munte si sa cant precum Shirley Temple in Heidi :).
Primavara asta o sa respir viata pana la epuizare, ca si cum ar fi prima primavara pe care o traiesc. Nu o sa imi mai pese de nimeni, in afara de mine. Tocmai, pentru ca e anotimpul reinnoirii, si eu, la randul meu, o sa fac acelasi lucru. O sa fiu alta decat am fost pana acum, o sa imi schimb viata, o sa o iau de la zero. Doar eu, sufletul meu si ea, primavara.
