Strada iubirii

Sunt momente in viata cand realizezi cat de mult ti-ai consumat timpul si energia pe prostii. Cand problemele de la serviciu, lipsa banilor sau absenta vacantelor lungi sau exotice nu trebuie sa fie cauza tristetilor sau a nefericirilor noastre.
A fost nevoie, din pacate, de o tragedie care sa ne uneasca pe toti, in durere, in revolta si in dorinta de schimbare imediata. Nu cred ca exista om in tara asta care sa nu fi varsat o lacrima din noaptea tragediei pana acum, care sa nu fi vibrat macar la una din povestile oamenilor care au murit sau care sunt acum prin spitale.
Am aflat in aceste zile ca nu ne-am pierdut din umanitate.
Am aflat ca avem un spirit frumos.
Am aflat ca suntem destepti si curajosi.
Dar, inainte de orice, mi s-a intarit ideea, chiar daca o stiam, insa la alta scala, ca imbratisarea copilului meu este cel mai de pret lucru, ca zambetul lui, de fiecare zi, trebuie sa imi fie suficient.
Cred ca ar trebui sa ne uitam mai mult in jurul nostru, sa apreciem oamenii care ne sunt aproape, dar, mai ales, sa le spunem sau sa le aratam cat de importanti sunt ei. De ce sa existe rautate, cand e mult mai usor sa fii bun? De ce sa existe tacere intre noi, cand e atat de simplu sa ii zambesti omului pe care-l indragesti?
Mi-e teama ca odata cu trecerea timpului vom uita, ne vom indeparta de aceasta strada a iubirii, pe care mergem acum si o vom lua de la capat. Mi-e teama ca vom vorbi despre aceasta tragedie si despre revolta noastra la un an, la doi … la 25.
Imi doresc sa ramanem pe strada asta. Stiu ca suntem capabili.

colectiv

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.