Da, imi place ca-s femeie. O femeie plina de slabiciuni, dar care isi cunoaste puterile. O femeie plina de defecte, dar care stie cat de valoroase ii sunt calitatile.
Imi place sa port tocuri, sa imi creionez buzele, sa imi aranjez parul – pentru mine. Stiu ca suna a cliseu, dar dimineata cand ma uit in oglinda, zambesc de cele mai multe ori. De ce? Pentru ca imi place ca sunt Femeie. Nu stiu cum ma vad altii, de cele mai multe ori nici nu imi pasa, cu mici exceptii, recunosc. Sunt frumoasa? Habar nu am, insa eu asa ma simt, in ciuda oboselii, a problemelor de sanatate, a durerilor sufletului. 
Dupa atatea dezamagiri si vise frante sau reprimate, am inteles in cele din urma ca perfectiunea nu exista. Eu, la randul meu, nu sunt perfecta. Ma enervez si ma supar foarte repede, sunt impulsiva, insist atunci cand nu ar mai trebui, constientizez acest lucru, dar pentru ca inima mea e bleaga si isi doreste altceva decat ratiunea, in cele din urma sfarsesc intr-o dezamagire sau, mai rau, o tristete adanca.
Daca iti zambesc, inseamna ca mi-ai ajuns, intr-un fel sau altul, la suflet. Sunt intimidata de oamenii incruntati, ma inhib, nu stiu ce sa le spun, mai ales daca-s tacuti. Vorbesc mult? Poate, insa atunci cand tac, o fac pentru ca nu mai insemni nimic pentru mine, indiferent cine ai fi. Sunt directa. Cand iti spun sa pleci, asa e, nu te gandi ca de fapt iti spun sa ramai.
Sufar, iubesc, doresc, rad sau plang, cum numai eu as putea sa o fac. Cu multa pasiune. Nu sunt complicata, sunt doar Femeie si imi place.
