Patricia Kaas a ales sa comemoreze 50 de ani de la moartea maretei Edith Piaf printr-un turneu omagial. Aseara, la Sala Palatului, a demonstrat ca este o artista completa. Am cunoscut, timp de doua ore, o Patricia Kaas modesta, jucausa, fericita ca si-a multumit publicul. Dar nu despre ea vreau sa vorbesc, pentru ca ea a fost exact asa cum ma asteptam si cum trebuie sa fie o diva a muzicii internationale. 
Patriciei Kaas ii dai un microfon si o asculti cu respiratia taiata, de la inceput pana la sfarsit. Numai ca de data aceasta aveam nevoie de respiratie, caci in Sala Palatului nu exista aer respirabil. O caldura infernala, un praf/fum care ne-a intampinat la intrarea in sala si care abia daca ne-a lasat sa respiram pe parcusul show-ului. Cu toate acestea cred ca exista un sistem de ventilatie, caci de cate ori artista se plangea de caldura, parca de undeva din spate venea un val de aer rece, pentru cateva secunde. Nu mai vorbesc de scaunele imbracate in acea imitatie de catifea, tocita si de scartaiala specifica. Vrem sa organizam spectacole mari, dar unde? Aseara parca m-am intors in timp.
In ciuda a tot, spectacolul a fost frumos asamblat si as putea spune ca pana la urma si sala a facut parte din atmosfera anilor 40-50, anii de glorie ai lui Edith Piaf (asta ca sa vad si partea plina a paharului).
