Paharul reprezinta capacitatea fiecaruia de a suporta lucrurile neplacute, de a tacea, suporta, tolera. Picaturile tot ce e neplacut sufletului sau intelectului nostru.
Nu ne nastem cu paharul. Paharul vine odata cu trecerea anilor, cu invatarea diplomatiei, cu dependenta fata de lucruri, oameni si situatii.
Bebelusul nu rabda, nu se abtine. Plange, tipa daca ii e foame, daca ii e scutecul ud, pana cineva ii satisface nevoile imediate. Asadar, pe masura ce inaintam in varsta, invatam sa ne abtinem din varii motive, de cele mai multe ori altruiste. Invatam sa crestem ca fiinte sociale, sa jucam dupa regulile societatii, sa facem ce e corect si nu ce ne dorim, de cele mai multe ori.
Fiecare dintre noi are un astfel de pahar si il poarta cu el in fiecare secunda e existentei. Unii au un pahar mai mare si prin urmare, capacitatea lor pentru toleranta este mai mare. Pana la picatura care face paharul sa se reverse, accepta multe. Altii au un pahar mai mic si izbucnesc mai repede.
Eu sunt dintre acele persoane care a invatat de-a lungul vietii ca e bine ca din cand in cand, sa mai rastorni din picaturile stranse in pahar, astfel incat picatura finala sa nu existe. Il scutur pe parcurs, suparand pe cate cineva, apropiat sufletului meu poate, dar in cele din urma pentru binele relatiilor, legaturilor, trairilor…
Cunosc oameni care au un pahar prea mic si izbucnesc repede, insa cunosc si celalalt tip de oameni, care accepta multe, fara sa se razvrateasca.
Asadar, fiecare cu paharul si picatura lui :)…
