Am invatat, odata cu trecerea timpului, sa ma bucur de lucrurile simple. Am fost educata de copila, sa apreciez ce mi se ofera si in acelasi timp sa ma bucur de orice. Rareori am fost dezamagita, de ceva sau de cineva. Am avut momente de adanca tristeste, dar de fiecare data, am gasit undeva, intr-un colt al sufletului, puterea sa merg mai departe. Poate ca firea mea joviala m-a ajutat. Stiu insa sigur, ca radacinele mele moldovenesti ma fac mereu sa ma intorc in trecut, sa dramatizez lucrurile, asa cum spunea si Eliade :), dar firea mea vesela ma scoate la liman, de fiecare data. Sunt in Bucuresti de multi ani, prin urmare am petrecut aproape jumatate din viata Sarbatorile Pascale aici si in fiecare an, constat ca mi-am pierdut din religiozitatea cu care am fost crescuta de mamaitza mea. Intre problemele mele, serviciu si copilul meu frumos, nu mai am timp sa merg la biserica. Si cum originea mea face parte din mine, si cum spuneam, traiesc cate putin si din trecut :), imi amintesc, cum acasa, la mama mea, mergeam seara de seara, in Saptamana Mare la biserica, la Denii. Am facut asta de mica, pana am plecat de acasa. Asteptam noaptea Invierii cu multa nerabdare si o intampinam cu multa bucurie. Drumul de la biserica pana acasa, cu lumanarea aprinsa si apoi traditionalele oua ciocnite cu familia toata, faceau parte din farmecul acestei Sarbatori. Ma simteam eliberata de toate problemele. Eram fericita. Mi-e dor de toate astea. Incerc si acum sa simt la fel aceasta bucurie, insa asa cum spuneam, cu mai putina religiozitate, din pacate. Asa ca dragilor, de Paste, uitati de toate grijile, lasati nervii si incrancenarile in urma, iertati si fiti mai buni!
