Pentru prima data, dupa mult timp, astazi am cedat in fata tristetii. Simt ca sufletul mi-e atat de descumpanit, incat nu stiu ce ar putea sa mi-l linisteasca. Am plans, ca un copil. Nu stiu de ce scriu acum, stiu doar ca un prieten mai vechi, mi-a spus ca de cate ori sunt trista, sa scriu, caci asa imi eliberez spiritul. Poate vi se pare o tampenie sau poate chiar este, nu imi mai pasa. Sunt pur si simplu epuizata. Nu ma apuc acum sa insir motivele tristetii sufletului meu, spun doar ca ultimii doi ani din viata mea au fost epuizanti, atat fizic cat si sufleteste. Astazi mi-au pierit si zambetul si veselia, astazi sufletul mi-e trist…
