Daca as fi pentru o zi din nou copil…

Exercitiu de imaginatie

Sa spunem ca de 1 iunie, pe langa faptul ca sarbatorim copiii, am avea posibilitatea ca noi insine sa redevenim copii pentru o sigura zi. Cum ar fi? Ce ati face? Ati retrai unele momente si care ar fi ele? Ati schimba ceva, cu riscul de a schimba cursul existentei voastre?

Am fost un copil cuminte, dar asta nu inseamna ca nu am facut si nazdravenii.

Am avut o copilarie minunata, desi, marcata de o tragedie din familie, moartea matusii, sora mamei mele, Dorina, care era cu doar 4 ani mai mare decat mine. S-a prapadit inecata in apele raului Barlad, rau ce trece prin spatele casei.

Aveam pe atunci 6 ani. Am amintiri de dinainte de moartea ei, pentru ca eram tot timpul impreuna. Ma lua cu ea peste tot. Si in ziua tragediei, eram cu ea, dar si cu alti copii. Eu fiind mai mica nu aveam voie sa intru in apa.

Asa a inceput practic copilaria mea. Cu o durere mare, durere pe care nu stiu cum bunica mea a putut sa o duca o viata intreaga. Micuta fiind, plecam de multe ori sa o caut. Conceptul de trecere intr-o lume mai buna imi era complet strain. O asteptam sa vina. O cautam pe strazi. Corvoada pe care bunica mea avea sa o duca in paralel cu durerea. Caci pe mine m-au crescut bunicii. Cei 7 ani de acasa ai mei sunt in caminul lor.

Apoi, cand incepusem sa ma apropii de varsta la care s-a prapadit matusa mea, ma confruntam cu paralelismul pe care dorul de propriul copil o determina pe bunica mea sa il faca: “Dorina, facea asa.; Dorina, facea mai bine.; Nu stii sa faci ca Dorina.” Nu am uitat, nu imi explic de ce. Si, culmea, nici nu ma deranja. Poate pentru ca o vedeam pe bunica mea franta, o simteam sfasiata de durere. Dorina era pentru mine o icoana. De altfel, pana am plecat la facultate, in sufrageria noastra era o fotografie mare, color, cu ea. Imi amintesc si acum ochii ei mari, de un caprui perfect, strajuiti de cele mai lungi si mai frumoase gene pe care o fiinta le poate avea. O iubeam enorm, chiar si in absenta, ca un copil bun ce eram. Nu ma suparam pe bunica mea pentru toate observatiile pe care mi le facea, dar nici nu imi schimbam felul meu de a fi. Am fost incapatanata de micuta. Eu eram eu si asa stiam sa fac lucruri. Bunica mea, femeie apriga, cu o viata de roman, este si astazi exact la fel ca si atunci. Ne spune lucrurile in fata, fara menajamente, aproape dojenitor.

Apoi, am mai crescut, si copilaria mea a fost una cam la fel ca a lui Nica a lui Stefan a Petrei.

De altfel, cum ar trebui sa fie un copil pana pe la 12-13 ani.

Cu mancat pe furis pepeni din bostanaria tatalui celei mai bune prietene, de furat de goldane riscand sa fim fugariti cu galeata cu apa de stapana lor. De umblat cu talpile goale peste tot, fara sa imi fie teama de capuse, intepaturi sau muscaturi.

De-a v-ati ascunselea, Flori fete si baieti, Ratele si vanatorii, sarit coarda, jucat ata, concursuri de muzica, gimnastica, alergat si stat o zi intreaga in soare, de aratam ca niste mici mineri.

De campinguri improvizate, de colibe facute din salcii, de prins insecte pentru insectar, de adunat frunze de dud pentru viermii de matase de la scoala.

De prins viespi in borcanele golite de compot, de dat cu sania pe digul din spatele casei sau pe dealul din cartierul Gara de Nord cand m-au luat parintii sa ma trimita la scoala.

De colindat si urat la Craciun si Anul Nou, de mers la biserica in toate duminicile sa imi spal “pacatele” din cursul saptamanii.

De desene pe asfalt, de cap spart la leagane, genunchi rupti de la fotbal, de injurat baietii care ma intepau cu scoabe prin tubermane. Ah, ce ii uram pentru asta. Cate tricouri nu mi-au gaurit astfel si cu ele odata si pielea. Si multe, multe, altele. 🙂

Cu toate astea, daca o zi ar fi sa retraiesc un singur moment din copilaria mea si sa fac altfel, sa iau o alta decizie, care poate ulterior ar fi schimbat poate cursul vietii, as face un singur lucru – as refuza sa merg la scaldat cu Dorina si as para-o bunicii. Dar Dorina era pentru mine sora mea mai mare, ea stia mai bine si nu m-am impotrivit deloc pentru ca mereu faceam tot ce spunea ea.

Daca, as putea, as sterge durerea aceea din sufletul bunicii, as schimba soarta. Ma intreb: oare cum ar fi fost viata mea alaturi de ea…?

Atat… in rest nu as schimba nimic.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.