Rugaciune

Sunt unul dintre acei copii pe care bunica ii lua cu ea la biserica duminica de duminica, la fiecare sarbatoare, fie Pasti, fie Craciun, Sfanta Marie sau Praznicul Bisericii.
Copilaria mea a fost puternic influentata de biserica. Sunt acel om care dacă merge duminica la biserica, instinctual stie toate cantarile bisericesti si aproape toata randuiala unei slujbe.

Cand eram micuta, si la noi acasa sau la matusa mea se facea vreo pomenire sau vreo sfestanie, preotul imi dadea cartea lui si ma punea sa citesc. Imi arata de unde pana unde trebuie sa citesc si o faceam ca si cum de asta depindea toata viata mea. Aveam intonație. Citeam frumos sau cel puțin asa intelegeam din imbratisarile si felicitarile de dupa. Eram tare mandra de asta!
Stiu ca pe vremea comunistilor bisericile, dar mai ales enoriasii acesteia au suferit mult. Comunitatea in care eu am crescut nu stiu sa fi suferit, iar daca au facut-o eu nu am simtit si nici nu am aflat.
Biserica era cel mai mare ajutor spiritual. Tin minte cum ma pregateam, când am mai crescut putin, sa merg la biserica la Denii. Nu lipseam niciodata de la Deniile din Saptamana Mare.

Ma imbracam frumos, imi aranjam parul si cu flori in mana, dar mai ales cu puritatea varstei, paseam pragul lacasului. Eram emotionata de fiecare data. Poate pentru ca se intampla doar o data pe an, dar mai ales pentru ca ma simteam mai aproape de Dumnezeu.
Ne stiam toti cu toti. Preotul mi se parea ca e cel mai bland om de pe Pamant.
Acum, multi ani mai tarziu, decenii chiar, simt aceeasi emotie de fiecare data cand merg la biserica.

Nu merg des. Agitatia zilnica este pretextul cel mai folosit. Dar mi-am făcut un obicei in a merge la Manastirea de la Cernica. Când nu pot ajunge acolo, am langa mine doua biserici si trag o fuga macar o data pe luna.

Astazi ca si atunci, biserica este pentru mine o usurare a sufletului. Tot balastul adunat zi de zi il las acolo cand plec. Dumnezeu este cu mine in gand in toate momentele, de dimineata pana seara.

Nu cred ca se vede asta. Rar las sa se ințeleaga. Viata insa m-a făcut sa înțeleg ca Dumnezeu este cu mine oricând si oriunde.
In seara Invierii o sa dau cu tamaie in casa, asa cum m-a invatat bunica mea, o sa aprind candela si lumanarea cu care am luat lumina anul trecut.
O sa cant „Hristos a Inviat“ si o sa imi iau copilul in brate, o sa il strang tare, rugandu-ma la Iisus si la Fecioara Maria sa se uite in inima mea de mama si sa isi intoarca privirea catre mine cand spun: „Apara-l si Pazeste-l pe copilul meu de toate relele și bolile de pe Pamantul acesta si pe noi toti impreuna cu el. Amin!”

Paste linistit tuturor!

sursa foto: lifegivingwaterdevo.org

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.