O provocare

Habar nu avea ce este dragostea. Nu stia ce inseamna sa iubesti pasional. Stia doar ca il placea si in fiecare zi, de cand il vazuse, isi imagina cum ar fi fost daca ochii lui albastri ar privi-o, cum ar fi fost daca intr-o zi s-ar ridica pe varfuri si i-ar atinge buzele, furandu-i o sarutare.

Visa la atingerea lui si ar fi facut orice sa il faca sa o vada. Erau la acelasi liceu, in clase diferite, la acelasi etaj, insa el abia daca o vedea.

Ea se vedea frumoasa, desteapta, cu un simt al umorului destul de dezvoltat si cu multa autoironie. Isi cunostea limitele. Nu era geniala, dar era speciala. Si ar fi vrut ca si el sa observe asta. Se gandea ca daca ar cunoaste-o cu adevarat, s-ar fi indragostit iremediabil de ea si nu ar fi uitat-o niciodata.

Soarta a facut ca pana la urma el sa o vada. A vazut-o atat cat el si-a dorit, pentru ca ea ajunsese la el intr-un moment in care el nu avea nevoie de ea. Dar ea nu stia atunci si se arunca cu capul inainte in vartejul din viata lui. Si viata ei avea sa se transforme un vartej pentru totdeauna.

Cu el invatase ce e iubirea. Cu el invatase cuvantul dor. Cu el invatase simtirea. Cu el invatase ce inseamna sa fii fericit, dar si sa atingi cu talpile goale cele mai adanci prapastii ale infernului. Aflase de la el ca soarele e insotit mereu de umbra, ca zambetul e dublat de lacrimi amare, ca dansul in doi nu e numai tangou, ci si izbiri de peretii reci.

Dupa atatia ani, se intreba: daca as fi stiut toate acestea de dinainte, oare m-as mai fi aruncat in mijlocul vartejului? Nu stia raspunsul, dar stia ca avea sa nu mai iubeasca la fel niciodata, ca abia putea respira de ani de zile fara el, pentru ca atunci cand el a plecat fara sa se uite in urma luase cu el si aerul ei.

Se sufoca, putin cate putin, in fiecare zi. Ii era dor de tot ce tinea de el: de zambetul lui, de privirea lui calda uneori sau flamanda alteori, de imbratisarile si de sarutarile lui. Ii era dor sa il auda cum ii spunea vorbe frumoase, cum ii spunea ca o iubeste aproape soptit parca sa nu se rupa vraja si sa ii trezeasca la realitate, de gelozia lui nejustificata de fiecare data, de rasul lui zgomotos si de incruntarile lui ce o speriau.

Spera ca intr-o zi toate dorurile astea care veneau peste ea gramada sa se risipeasca. Spera ca intr-o zi el va veni si va vedea ca, in ciuda trecerii anilor, ea este aceeasi de atunci, ca doar varsta e alta si nu si ea, ca trupul e supus trecerii timpului, nu si inima. Din nou, stia ca desi nu era vreo geniala, era speciala in felul ei.

Spera, spera, spera… si atat. Cu toate acestea stia ca el nu o sa se mai uite inapoi niciodata, ca el simte altfel decat simte ea.

Era, pana la urma, o femeie inteligenta. Chiar daca inima ii era cea mai mare slabiciune a ei, reusea sa vada realitatea asa cum era de fapt si sa o infrunte cu capul sus.

Asta era provocarea ei de fiecare zi.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.