Priveste! Ploua peste noi cu lacrimi amare,
Priveste cum vantul ne adie mereu in suflet,
Priveste linistea ce s-a asternut intre noi,
Priveste cerul sub care odata m-ai iubit,
Priveste-mi inima ce-si pierde o bataie
de fiecare data cand te ascunzi printre oameni goi!
Priveste! Atingerea mea azi ti-e straina
asa cum ti-e sufletul in intunericul noptii,
Priveste cum ma sufoc de atata timp,
cum nu mai pot respira de cand ai plecat.
Priveste in inima ta si fa ce-ti spune ea!
Priveste-mi zbaterea din apele tulburi
si cum ma chinui sa ajung la mal.
Priveste inapoi si vezi ce ai lasat.
Priveste si nu-mi spune nimic,
Nu-mi spune ca nu-mi mai stii chipul,
Nu-mi spune ca ai uitat mirosul meu,
Nu-mi spune ca nu ti-e dor de pielea mea,
Nu-mi spune ca nu-mi mai cauti gura,
Nu-mi spune ce nu vreau sa aud.
Mai bine spune-mi despre copacii infloriti din viata ta,
Despre soarele care te mangaie in fiecare dimineata,
Despre vantul ce ti-a alungat sentimentele.
Spune ce vrei, dar inainte… Priveste-ma!
… Tina Stana, 3 martie 2020
