Priveste!

Priveste! Ploua peste noi cu lacrimi amare,

Priveste cum vantul ne adie mereu in suflet,

Priveste linistea ce s-a asternut intre noi,

Priveste cerul sub care odata m-ai iubit,

Priveste-mi inima ce-si pierde o bataie

de fiecare data cand te ascunzi printre oameni goi!

Priveste! Atingerea mea azi ti-e straina

asa cum ti-e sufletul in intunericul noptii,

Priveste cum ma sufoc de atata timp,

cum nu mai pot respira de cand ai plecat.

Priveste in inima ta si fa ce-ti spune ea!

Priveste-mi zbaterea din apele tulburi

si cum ma chinui sa ajung la mal.

Priveste inapoi si vezi ce ai lasat.

Priveste si nu-mi spune nimic,

Nu-mi spune ca nu-mi mai stii chipul,

Nu-mi spune ca ai uitat mirosul meu,

Nu-mi spune ca nu ti-e dor de pielea mea,

Nu-mi spune ca nu-mi mai cauti gura,

Nu-mi spune ce nu vreau sa aud.

Mai bine spune-mi despre copacii infloriti din viata ta,

Despre soarele care te mangaie in fiecare dimineata,

Despre vantul ce ti-a alungat sentimentele.

Spune ce vrei, dar inainte… Priveste-ma!

Tina Stana, 3 martie 2020

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.