Duminica Floriilor este precedata de Sambata lui Lazar. In aceasta zi, Iisus Hrisos isi arata din nou minunile, inviindu-l pe Lazar, la patru zile de la moarte. In ziua urmatoare, Isus intra in Ierusalim calare pe un magar, inconjurat de cei 12 apostoli. Multimea, recunoscandu-L ca fiind adevaratul Mantuitor, L-a intampinat cu ramuri de finic sau maslin si cantari de bucurie.
Desi prilej de mare bucurie, Duminica Floriilor anunta intrarea in Saptamana Mare sau a Patimilor. Aceeasi oameni care-i strigau osanele lui Isus aveau sa-l condamne la moarte prin rastignire doar cateva zile mai tarziu, demonstrand astfel dualitatea firii umane.
Provenienta denumirii populare
Sarbatoarea intrarii Domnului in Ierusalim a fost suprapusa peste cea a zeitei romane a florilor, Flora, de unde si denumirea populara pe care a primit-o. Astfel, pe langa sarbatoarea crestina, au aparut si nenumarate obiceiuri si traditii, atat in mediul rural, cat si in cel urban, cele mai multe de sorginte pagana.
Traditii si superstitii
Astazi, ortodocsii praznuiesc Floriile si toti cei care la botez au primit nume de flori isi sarbatoresc onomastica. Oamenii merg la biserica, au dezlegare la peste si nu-si uita traditiile si obiceiurile locului. La mine, in Moldova, frunzele de finic sunt, de fapt, frunze de salcie, matisori si flori de primavara. Dupa ce mergem la biserica si sunt sfintite si citite de preot, le aducem acasa si le punem la porti, la usile caselor, la icoane sau le punem la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Conform acestor traditii, ramura de salcie simbolizeaza innoirea, primavara, renasterea naturii. Se crede ca, dupa sfintire, salcia aduce liniste si prosperitate in camine.
In Bucovina, apicultorii isi “binecuvanteaza” stupii cu ramuri de salcie. In alte zone, salcia are rolul de a imprastia norii de grindina sau de a tamadui boli precum durerea de spate.
Tot de Florii, martisorul purtat pana in aceasta zi se pune pe ramurile unui pom inflorit sau pe un maces, iar zestrea se scoate din casa pentru aerisire.
In Banat si Transilvania, fetele fieb busuioc in apa, la miezul noptii, iar cu aceasta apa se spala, in zorii zilei de Florii, pe par, ca sa le creasca frumos si stralucitor. Ce ramane se toarna la radacina unui par, în speranta ca baietii se vor uita dupa ele, ca dupa un copac inflorit.
In unele zone din Muntenia, femeile merg in ajunul Floriilor, din casa in casa, dupa modelul colindelor. Una dintre fete, numita “Lazarita”, se imbraca in mireasa si colinda, impreuna cu celelalte, in fata ferestrelor caselor unde erau primite. Lazarita se plimba cu pasi domoli, inainte si inapoi, in cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simpla, drama lui Lazar sau “Lazarica”: plecarea lui Lazar de acasa cu oile, urcarea in copac pentru a da animalelor frunza, moartea neasteptata prin caderea din copac, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioarele lui, aducerea acasa, scaldatul ritual in lapte dulce, imbracarea mortului cu frunze de nuc si aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.
Obiceiuri sunt multe, superstitii la fel, dar din pacate nu am cum sa le povestesc aici si nici macar nu le stiu pe toate, insa cu certitudine astazi pot spune:
La multi ani Florilor si Infloritorilor!!! Sa iubiti si sa fiti iubiti!
