Astazi, am chef de iubire!

Stia prea bine cum e sa-ti fie dor, cum e sa astepti, sa iti verifici casuta postala de zeci de ori pe zi, sa recitesti ultimele mesaje si sa oftezi…sa oftezi cu tot corpul, ca intr-o eliberare prelungita de atatea dureri, buze muscate, nopti nedormite, lacrimi uscate pe obrajii palizi.
Avea senzatia ca se pierdea in angoase, fara sa pretuiasca ceea ce era viu, ceea ce conta cu adevarat. Avea tendinta aceasta uneori: sa se consume inutil, aproape irational in chestiunile ce ii umbreau zambetul. Din fericire, in cele din urma gasea metoda prin care se sa scuture de astfel de ganduri.
Nu mai voia sa se gandeasca deloc la adevaruri spuse pe jumatate, nu mai voia sa analizeze fiecare cuvant spus si apoi lungile taceri, lungile disparitii fara sens. Stia ca raspunsurile la aceste zbateri erau in alta parte, nu la ea. Isi dorea doar sa se lasa prada acelui sentiment ce, candva, ii adusese atat de multa fericire. Nu putea, de fapt, nu stia sa functioneze fara acea iubire. De ani si ani, o purta cu ea peste tot. Oriunde.
Trecuse atat de mult timp de la ultima atingere, de la ultimul sarut si ultima imbratisare incat aproape ca se dematerializasera. Atingerea lui, mirosul lui, dar, mai ales, privirea lui aproape ca se estompasera in negura amintirilor, dar starile, felul in care o facu sa se simta au dainuit peste timp, odata cu ea si cu iubirea ei. Peste toate acestea se aseaza intotdeauna dorinta. Fiecare particica a corpului ei vibra doar la gandul ca privirea, atingerea, sarutarile vor deveni realitate. Isi dorea sa isi umple, din nou, narile cu aroma pielii lui. Voia sa se lipeasca de el, intr-o uniune eterna nu doar sufleteasca, ci si fizica.

Se indeparta de fereastra, isi sterse lacrimile si zambi.

„Astazi, am chef de iubire!”, isi spuse.

foto credit: pinterest.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply