O scrisoare

Am vrut sa iti scriu o scrisoare. Da. Una lunga, plina de metafore, de intamplari neterminate, de vieti schimbate fara motiv, de absurd sau, de ce nu, de odioasele dureri. Stiam exact fiecare aliniat, fiecare virgula, fiecare punct.
Mi-am luat pixul, mi-am pregatit foaia de hartie, ba chiar m-am asezat la birou si, timid, am inceput:
“Dragule,” si tocmai cand ma pregateam sa scriu primul paragraf, mintea mi s-a golit. Nu mai existau idei, nu mai existau cuvinte, nici macar reprosuri.
Am ramas impietrita, ca o madona inlacrimata si pierduta printre ganduri, doruri si amintiri dulci.
Iti vad si astazi ochii aceia ce m-au urmarit o viata intreaga. Clari si senini ca un cer intr-o zi de august. Imaginile noastre incep, incet-incet, sa se estompeze, dar inca tarasc dupa ele sentimente vii, trairile de atunci atat de pline de pasiune si, poate, cine stie, si iubire. Hm, ce ironie! Iubire…
“Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?
Eu cred c-a fost o scurta nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata…”
Stiu, asta mi-ai spune tu, dar ma cunosti doar, nu te-as lasa, pentru ca desi mi se plimba in minte de atatia ani versurile astea si se repeta intruna, ca o placa de vinil zgaraiata, iar si iar, ti-as acoperi buzele cu mana si nu te-as lasa sa vorbesti.
Te-as privi. Mi-ar fi suficient. Da, suficient cat sa dispara toate durerile acelea sfasietoare, ce-mi storc sufletul pana la ultima suflare, ce ma fac sa plang rauri de lacrimi.
Te port in mine, zi de zi, pentru ca esti eu, fara doar si poate.
Las pixul pe foaia asta cu un singur cuvant, ce pare o chemare de departe. Imi incrucisez mainile ca intr-o imbratisare, inchid ochii si te cuprind, caci stiu ca stii.
Am inteles, in cele din urma, ca nu avem nevoie de scrisori, nu avem nevoie de cuvinte, pentru ca absolut totul se gaseste, de fapt, in noi…

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply