Ingeri in zapada

Zapada scartaia sub fiecare pas. Ninsese mult cu o noapte in urma si toti copacii din Parcul Central erau, parca, imbracati in cojocele albe si stralucitoare. Aleile erau mai inguste decat in mod obisnuit, cateva fire ce serpuiau de-a lungul si de-a latul parcului, ici-colo cateva urme de pasi.
Cu toate ca era mijlocul zilei, totul in jur dormita. Trebuia sa ajunga in urma cu 5 minute, insa nu-l zarea niciunde. Il astepta cu inima stransa. Ii cunostea pasii, asa cum stia fiecare bataie a inimii ei.
O adiere de vant ii imprastia zapada peste parul lasat pe spate. Purta mereu o bentita lata in par. Nu mai stia de unde imprumutase acest obicei, dar stia, cu siguranta, ca lui ii placea. Isi scutura parul si atunci respiratia i se opri. Era el. Se intoarse si ii vazu ochii mari, albastri, fata senina si zambetul larg. Iubirea amestecata cu dorinta si tandretea ii dadeau pe langa o senzatie de implinire si o stare de durere interioara. Avea senzatia ca e prea mult, ca daca una din cele trei simtaminte ar disparea s-ar prabusi intr-un abis fara sfarsit, ca n-ar mai fi in stare sa se opreasca din cadere, ca n-ar mai supravietui.
Isi desfacu bratele larg si incerca sa o prinda. Ea se feri si incepu sa alerge prin zapada care-i ajungea pana aproape de genunchi. Nu pentru mult timp, caci se impotmoli si se facu gramada in zapada. Se aseza in genunchi, ii cuprinse fata cu ambele maini si o privea ca si cum atunci o vedea pentru prima data. I se parea ca nu exista alta femeie mai frumoasa. Ea incepu sa rada zgomotos, se smuci din mainile lui, se lasa pe spate in zapada moale si incepu sa isi miste mainile si picioarele, formand un inger. Se arunca si el pe spate si impreuna faceau ingeri la unison. Nu le pasa daca ii vedea cineva, daca deranjau pe careva. Erau doar ei si fericirea lor.
Oboseala le incetini din zbenguiala si, asa lungiti unul langa celalalt, respirau sacadat, cu inimile aproape iesindu-le din piept, razand pana la ultimul strop de energie, tinandu-se de maini. Linistea ii invalui iar, se priveau cu aceeasi dorinta dintotdeauna si fara sa-si spuna ceva, incep un dans al sarutului, al buzelor pline, al nesatului.
Atunci, erau centrul lumii, “un Dumnezeu si o Dumnezee/Facuti sa-nceapa lumea de la noi”…

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply