Despre dor si alti…demoni

Tresar. Ma ridic in mijocul patului si ma uit in jur. In intunericul rece, am senzatia ca se trezesc toti demonii. Patul, noptiera, lampadarul, toate imi par stafii ce rad sadic, fixandu-ma cu privirea. Mi-e frig, mi-e atat de frig, un frig parca dintr-o alta lume.
Mi-e teama si incep sa te caut. Intind mana si te gasesc. Esti langa mine, intins, dezgolit si mai linistit decat oricand. Iti ating bratul, usor, sa nu te trezesc. Esti atat de cald! Imi lipesc pielea de tine, imi sprijin capul pe pieptul tau, te invelesc cu mine, cu parul meu, cu bratele mele. Zambesti. Ma tragi aproape, mai aproape, de parca am fi unul. Ma strangi cu bratele tale puternice, aproape strivindu-ma si mi-e bine. Oh, mi-e atat de bine! Toti demonii au disparut si nu-mi mai este frig si nici teama. Cu ochii inchisi, iti simt mirosul inconfundabil, acel miros de tutun amestecat cu mirosul tau, doar al tau. Respiratia sacadata, semn ca ti-e somnul adanc, ma linisteste si mai tare. Ma prabusesc intr-o stare de bine, de fericire regasita, de dorinte implinite, de inima plina.
Si daca ar fi ultima data cand m-ai fi tinut in brate, nu mi-ar fi pasat. Nu as fi schimbat nimic din ordinea lucrurilor. Te misti, deschizi incet ochii si imi zambesti. In noaptea, care mai devreme era atat de rece, zambetul tau mi-e lumina. Ma saruti apasat, parca pentru prima data, iar eu ma las condusa in acest dans minunat al simturilor. Ma strangi iar in brate, imi trec degetele, aproape imperceptibil pe spatele tau si ramanem asa, nemiscati, doar simtindu-ne unul pe celalalt, intr-o inlantuire eterna, in mijlocul acestui amestec de dor si demoni.

sursa foto: pinterest.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply