Ideea acestei postari mi-a venit in timp ce citeam un articol despre animalele transparente care traiesc in acest moment pe Pamant, pe un site de specialitate.
Broasca de sticla traieste in America Centrala si de Sud si, de cele mai multe ori, transparenta ii salveaza viata, devenind invizibila pentru pradatori, cu conditia sa stea nemiscata. Pielea translucida lasa la vedere organele interne. Sunt multe astfel de vietuitoare, printre ele se numara si fluturele de sticla, crevetele de sticla, pestele de sticla etc. 
Facand o analogie si extinzand putin comparatia, ma intreb: cum ar fi daca si noi, oamenii, am fi nu doar transparenti fizic, ci transparenti pana la capat, daca am vedea efectiv ce e in inima celuilalt, in mintea lui.
Cum ar fi daca am sti cum ar arata inima cand ne-ar fi dor, cand am iubi nebuneste. Am mai putea minti? Ar mai fi nevoie sa ne spunem ceva sau ar fi suficient doar sa ne atingem sau sa ne privim?
Nu cred ca am avea nevoie de raspunsuri, iar dialogul ar fi de fapt un monolog. Declaratiile de dragoste ar suna: “Te iubesc, dragul meu, cu toata inima mea si vad ca si tu ma iubesti la fel de mult!”
Concluzia: suntem bine asa cum suntem, iar un pic de mister sau de nesiguranta da savoare existentei noastre.
