Salbaticie continua

„Il iubeam cu toata fiinta mea. Il iubeam, iar el stia asta. Il iubeam, desi stiam ca iubesc un lup. L-am lasat sa intre in inima mea, sa-mi sfasie sufletul cu coltii lui, sa ma priveasca adanc, asa cum numai o fiara salbatica ar putea sa o faca. Ba, mai mult decat atat, i-am deschis usa larg si l-am invitat sa intre cu indiferenta lui, cu raceala lui, cu rautatea lui, cu tot ce avea.
Traiam intr-o dependenta permanenta, de durere, de dor, de cuvinte, de priviri, de atingeri. Ma durea si imi spuneam ca o sa vina o zi cand nu o sa ma mai doara, ca o sa il las sa ma vada asa cum sunt, putin cate putin, si ca, dezgolindu-ma, o sa fie si el la fel de dependent ca si mine. Ca recelui ii trebuie cald si invers, ca golul din ochii lui se umple cu licarirea din ochii mei, ca incruntarea dintre sprancene se netezeste la simpla mea atingere, ca yin si yang, ca minus si plus, ca doi poli de semn opus care se atrag. luna plina
Speram, ca o sa vina o zi in care o sa imi spuna: „Suntem diferiti, dar impreuna functionam perfect.”
Au trecut saptamani, au trecut luni, au trecut ani si acest lucru nu s-a mai intamplat. A iesit pe aceeasi usa pe care a intrat, dar mai inversunat, mai gol, mai rece. Duritatea din ochii lupului e acum mai adanca si coltii ii sunt mai ascutiti.
Abia acum, dupa ani, am inteles ca asa traia el, ca singuratatea era calea pe care o cunoastea cel mai bine, unica de altfel, ca ii placea sa bantuie suflete, sa alerge haotic printre sentimente pure, sa rupa, sa sfasie. Asta ii era hrana…”
Lasa creionul, in liniste, pe hartie, isi scoase ochelarii si ii aseza incetisor pe biroul care ii era atat de drag si cu care impartasise atatea secrete. Parul alb il tinea acum aranjat cu grija si ii incadra fata marcata de atatea trairi.
Zambea.
Ii supravietuise.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply