Despre dezamagiri

Trecem unuii pe langa altii, zi de zi, zambindu-ne sau salutandu-ne cu raceala, judecand dupa aparente. Avem asteptari, chiar daca, de cele mai multe ori, declaram sus si tare contrariul si de aici o sumedenie de dezamagiri de tot soiul. Suntem oameni si prin urmare gresim. Dar care sunt greselile care ne aduc cele mai mari dezamagiri? Cum le percepem, cum le simtim?
Dezamagirile mele cele mai mari, daca le pot spune asa, nu mi le-au adus cei care m-au ranit, ci au venit tot de la mine. Am fost si, cu siguranta, voi mai fi dezamagita de mine. Dezamagirea vine tocmai din faptul ca nu am fost capabila sa vad cum sunt oamenii. Am refuzat sa accept evidentul, in ideea ca am capacitatea sa vad in adancul sufletului unui om. Am crezut mereu ca inteleg profunzimea, cand, de fapt, totul era atat de banal si in fata ochilor mei. Intotdeauna am considerat ca fiind normalitate ceea ce altora li se parea desuet. Bunul-simt insuflat cu blandete de bunicii mei, poate si de scoala de provincie, multumescul atat de banal, dar atat de important cand este spus la momentul potrivit si multe alte asa-zise nimicuri, daca nu sunt folosite cand trebuie si, in special, de cine trebuie, duc la dezamagiri.
Cautam sensuri toata viata noastra, in ceea ce facem, in ceea ce simtim, in ceea ce traim. Cred ca, in momentul in care sensul se pierde, urmeaza fara echivoc dezamagirea, ca prima treapta. Ce urmeaza dupa dezamagire: nefericire, tristete, frustrare, resemnare sau, din contra, lupta, ambitie, curaj, forta?
angel1

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply