M-am uitat in adancul sufletului meu si am inteles ca libertatea este lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult. Am facut de-a lungul vietii greseli pe care nu le-as mai repeta vreodata, nu pentru ca am invatat din ele, ci pentru ca m-am lovit atat de tare cu capul de prag, incat nu as mai putea suporta durerea aceea inca o data. Si apoi, pentru ca, foarte rar, am fost nevoita sa cer iertare cuiva, iar cand am facut-o mi-am dat seama ca oamenii sunt mult prea obisnuiti cu asta, ca pentru ei este practic o banalitate, in timp ce pentru mine este ceva foarte important. Nu obisnuiesc sa judec, in niciun fel, dupa niciun criteriu. Fiecare isi cunoaste ranile si cicatricile si, mai ales, sufletul, si de aceea actioneaza in consecinta.
De aici incepe libertatea mea. Am invatat astfel ca sunt libera sa cred, sa visez, sa fac ce vreau. Toti suntem. Pentru ca viata e atat de parsiva! Fie ne da totul si nu mai stim ce sa facem cu atata fericire, fie ne ia totul si ne lasa in bataia vantului. Apropie suflete sau trupuri si apoi le desparte doar pentru a le apropia si mai tare, atunci cand acestea sunt capabile sa simta chiar si fara sa se atinga. Si apoi…apoi ne lasa de izbeliste, sa ne lingem ranile. 
Imi iubesc libertatea gandului, pentru ca pot atinge lumi, trai fantezii, ajunge in locuri nebanuite. Uneori am senzatia ca pot trece dincolo de acestea, ca pot atinge visul cu mana, ca-l pot face real si imi iese, alteori sfarsesc ranindu-ma, dar ce conteaza?! Calatoria pana acolo a contat, faptul ca am incercat. Stiu ca libertatea inseamna, in egala masura, pasiuni, vise, dorinte, lacrimi, esecuri, cicatrici. E ca intr-un dans, un pas inainte, un pas inapoi, dar unduirea, atingerea, imbratisarea sunt cele mai importante.
